sâmbătă, 26 mai 2012


Strigăt de durere
                          
Ghimpu, Lupu şi Filat
Într-o zi pe înserate,
Au decis ca să ne ducă
Pe noi în comunitate.

Nu în una oarecare
Ci în cea Europeană,
Omiţînd apartenenţa
La uniunea Kazakstana.

Dacă-au zis au şi făcut                            
Între ei o alianţă
Să doboare comuniştii
Şi să pună-n noi speranţă.

Mai departe-i ca la carte
De progrese nu-i nici vorbă
Ghimpu-n ghimpă, Lupu urlă
Iar, Filat ne bagă-n torbă.

Şi acuma moldovenii
De-ar avea puţină minte
Ar vedea că ne aşteaptă
Basmul cu Ivan Torbincă.

Din torbincă nu-i scăpare
Pentru că a cui menire
Să ne scape de strîmtoare
Suferă  de miopie.

Şi aceste creaturi
Fără suflet şi scurpule,
Nici de gînd n-au să se-ntrebe
Doamne, da’ poporul unde-i ?

Da’ poporul e acasă
Tot el e plecat pe drumuri
Îl găsiţi şi pe la urne
Cam o dată la o lună.

Nu ştiu cine tre’ să vină                        
Să vă-mpartă în jumătate,
Vis-a-vis unul de altul
Să răspundeţi pe dreptate.

Întrebări sînt foarte multe
Răspunsuri, nu prea, se ştie
Însă cum putea să-ajungă
Un showmen la Primărie.

Incredibil, cum se poate?
Ca primarul „talentat”
Să încurce şi Crăciunul
De PRO TV ajutat.

Am avut la Primărie
Multe specii de-animale,
Însă asta-i una rară
E Giga-Ciocănitoare.

Mai pe scurt, stăm rău la toate:
Guvernare, Primărie
Am ales, culegem roade
Rodu-i Giga-Caloria.

Caloria-i vîrf la toate
Ne-ncălzeşte bunăoară
Iară pentru Primărie:
E valută electorală.

Şi ca să-ntregim povestea
Stăm cuminţi, cuminţi de tot
Aşteptăm să treacă luna,
Moldovenii iar la vot.

Dar se pare nici votarea
De acum valoare n-are,
Pentru că aceste fiare
Au recurs la uzurpare.

Însă mare este Domnul,
Văzînd acest handicap
Le-a trimis un Preşedinte
Din curentul zis: hip-hop.

Au avut de el nevoie
Ca să intre-n cadrul legii
Şi să meargă mai departe
Promovînd fără de legea.

Preşedintele acesta
 Se spunea pe un canal,
Că-i trimis de Dumnezeu                            
Pentru Ghimpu personal.

Dar ce Ghimpu? Tot poporul,
Este-acum un out-sider
Ne-au luat şi tricolorul,
Folosind atacuri raider.

Incredibil, dar posibil
Pe acest picior de plai,
Un Primar şi-un Prim-Ministru
Să ne fure şi 1 mai.

Şi mai fac un Tricolor,
Mare cît o zi de vară
Ca să vadă toată lumea
Cum e dragostea de ţară.

Erau trei , acuma’s patru
Se-nmulţesc pe zi ce trece
De-i lăsăm din capul lor
Mîine o să fie zece.

Într-o lume aşa de mare
Nu se află un alt Stat,
Unde este-un Preşedinte
De Premier privatizat.

N-o să credeţi, dar pe bune
Aceşti patru farisei
Au promis în Europa
Să ne facă pe toţi gay.

Şi de-ar fi să se trezească
Glorioşii mei strămoşi
L-ar vedea pe Mihai Ghimpu
Cu sandalele pe dos.

Se ridică sus securea,
Capuri cad pe eşafod,
După ce se-abdică legea
Din cap nu-i nici un aport.

Şi propun să schimbăm steagul
De-un albastru mai azur
Ca să vadă toată lumea
Că sîntem o ţară, cur.

Da, deşteaptă Guvernare
Care promovează legi
Legi, anti-discriminare
Pentru băieţii deştepţi.

La o mînă de obraznici
Vor ca să le intre-n voie,
Discriminînd tot poporul
Cu voie sau fără voie.

Şi primarul talentat
Nu rămîne-n urmă tare,
El vrea să mărească taxa,
Asta-i iar discriminare!

Şi ţin totuşi, să-i întreb
Pe docilii deputaţi
Pentru cine votaţi legi?
Pentru cei discriminaţi?

Cineva din Parlament
Ţine cu tot dinadinsul,
Să scape de concurenţi
Să rămînă numai dînsul.

Dacă castrăm insistent
Pedofilii bunăoară,
Se poate atribui
Concurenţă neloială.

Astăzi este Joia Mare,
E Ispas, e sărbătoare,
Numai pentru deputaţi
Este clar, discriminare.

Ei, acuma sa-ntîmplat,
Nici o şansă, scurt pe doi,
Alianţa marş afară
Ca să nu zic la gunoi.

9 comentarii:

  1. Petru tu esti un poiet inascut. As dori sa ne vedem fata in fata, cum spune premierul nostru vizavi.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. putem organiza uşor.
      aştept contactele pe e-mail : petrustratan2012@gmail.com

      Ștergere
  2. M-o patruns poiezia ta. Ai dreptate

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mă bucur că aţi înţeles corect ce am vrut să expun în versuri.
      mulţumesc!

      Ștergere
  3. jos miinele de pe AIE. Jos spurcaciunile de comunisti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sunt deacord cu sintagma 2, dar nicidecum cu prima.
      oarecum vă mulţumesc că aţi acordat timp creaţiei mele.

      Ștergere
  4. Două sfaturi:
    1. Mergi la setări(blogger) și alege limba română( este!)
    2. Poeziile lungi au rămas în istorie...

    Plăcut lectura.

    RăspundețiȘtergere
  5. Политика это хорошо, но порой она так утомляет. К счастью есть отличный повод отвлечься от всех этих чинуш и парламентов. Компания Samsung празднует свой 50-летний юбилей! не упусти возможность получить нереальные скидки на их продукцию! При покупке флагмана Samsung Galaxy S10/S10+ ты получишь беспроводные наушники Galaxy Buds в подарок. При покупке акционных планшетов Samsung, ты получишь фирменную карту памяти в подарок (*Tab A10.1 (2019) LTE T515/32, Tab A10.1 (2019) WF T510/32 – карта памяти на 64 GB; Tab S5e (2019) LTE T725/64, Tab S5e (2019) WF T720/64 – карта памяти на 256 GB).

    Мощные флагманы Samsung galaxy S10 https://enter.online/ru/telefony/smartfony/samsung-galaxy-s10-s10plus/

    Планшеты Samsung Tab A https://enter.online/ru/planshety/samsung-tab-a-t510-t515/

    Планшеты Galaxy Tab S5e https://enter.online/ru/planshety/samsung-tab-s5e/

    RăspundețiȘtergere